Cugetări în vremea pandemiei / Sunt fan Ofelia Rauch

Gânduri8 comentarii la Cugetări în vremea pandemiei / Sunt fan Ofelia Rauch

Cugetări în vremea pandemiei / Sunt fan Ofelia Rauch

Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă. Pandemia de Covid-19 ne ține închiși în case. Mulți dintre noi sunt cu adevărat singuri… departe de familie, de prieteni dragi, departe de natură. Devine din ce în ce mai greu să ne menținem sănătatea psihică. Conștientizăm că realitatea virtuală nu ne va fi niciodată suficientă. Avem nevoie de conversații față în față, de atingere, de aer proaspăt, de soare, de ciripit de păsărele, de timp petrecut afară.

Îmi este dor să-mi revăd familia. Îmi este dor de mama, de tata, de gemeni, de ceilalți doi hăndrălăi (a se citi frați dragi), de bunica. Îmi este dor de casa de acasă. Îmi este dor de prieteni. Îmi este dor să plec din nou cu gașca spre o nouă aventură în natură.

Am un mare dor de ducă. Îmi este dor să mă scald în lumina apusurilor și a răsăriturilor. Îmi este dor să adulmec parfumul pădurilor de conifere. Îmi este dor să fiu deasupra norilor. Îmi este dor să simt vântul rece pe piele. Îmi este dor să scrutez înălțimile. Îmi este dor de o noapte petrecută în jurul focului, în care să fredonez cântece de munte.

Îmi caut alinarea în muzică. Revin constant la playlistul celor de la carpati.org. Este o resursă incomensurabilă, mai ales în aceste vremuri. M-am bucurat deplin de evenimentele FOLK ‘N’ CARANTINĂ organizate de către Prietenii, Muntele, Chitara & Focul – PMCF în datele de 25 martie și 15 aprilie. Muzica devine evadare.

Am devenit fan Ofelia Rauch. Versurile melodiei „Oraș banal” îmi oferă consolare. Sunt sătul de blocuri gri și vreau să evadez.

Oraş banal, tu nu eşti pentru mine,
Căci orizontul tău e-atât de mic.
În ochi şi-n gând am zările senine,
Mai lasă-mă să plec măcar un pic.
Iubitul meu, să spargem iarăşi zidul
Acestei cuşti în care ne-am închis
Şi lumea verde să-mi inunde vidul
Ce-n amorţire mintea mi-a cuprins.

R: Să plec, să uit de tot ce mă-nconjoară,
Să uit că-n van de-atâtea ori am plâns,
S-ajung din nou în munţi, în prag de seară,
Şi să-i salut cu-al inimii surâs.

Să spun c-am învăţat că totu-i fum,
Că niciun lucru veşnic nu durează,
Că viaţa noastră-i drum şi numai drum,
Iar libertatea-i ceea ce contează,
Că verbul „a cunoaşte” e cel mai important,
A şti de unde vii şi unde pleci.
Nu un program banal, periodic şi constant,
Fugind, gonit de timp şi gol prin el să treci.

Că munţii şi pădurea sunt templul cel mai sfânt
Pe care Dumnezeu în dar ni l-a lăsat,
Iar pe-acest dar de-a pururi îl vom păstra în gând
Ca pe un lucru unic, profund şi minunat.
Deci să plecăm, iubite, iubind să dăruim
Acestui univers din ceea ce ne-a dat.
Să reînvăţăm să râdem şi chiar să şi murim,
Trecând frumos prin viaţa ce liberi ne-a lăsat.

8 thoughts on “Cugetări în vremea pandemiei / Sunt fan Ofelia Rauch

  1. Pahomi, si numele tau il scrie autocoreclul ca fiind „pagini”. Clar, iti este predestinat sa iti împărtășești gândurile pe hârtie. Baftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top