Ceahlău: Vârful Toaca prin Șaua La Pălărie, 6 iulie 2019 / Doza minimă recomandată

MunteLeave a Comment on Ceahlău: Vârful Toaca prin Șaua La Pălărie, 6 iulie 2019 / Doza minimă recomandată

Ceahlău: Vârful Toaca prin Șaua La Pălărie, 6 iulie 2019 / Doza minimă recomandată

Ceahlăul este muntele de care nu pot să mă satur… Îmi îndrept constant pașii spre el atunci când am nevoie de o scurtă evadare.

La începutul lunii iulie 2019, terminasem munca de teren pentru harta „Munții Noștri” a munților Vrancei. Veneam după un an cu foarte multe ieșiri în zone extrem de sălbatice, cu multe întâlniri de aproape cu urși și chiar cu lup. Străbătusem traseele turistice din munții Vrancei și Brețcu-Oituz stând mai mereu în gardă și cu urechile ciulite. Tocmai predasem munca la Cluj-Napoca și simțeam că a venit în sfârșit vremea să mă destind.

Am ales un traseu ușor, neparcurs până la acel moment, cu plecare de la schitul Stănile. Însoțit de Ionela și Ionuț am urcat până pe vârful Toaca, pe (probabil) cel mai facil traseu de acces spre platoul Ceahlăului.

Asemenea unui medicament ce trebuie administrat într-o cantitate bine determinată, ieșirea s-a dovedit a fi exact doza de care aveam nevoie pentru a mă reseta. A fost o drumeție lejeră, în care ne-am bucurat din plin de aerul curat, de răcoarea înălțimilor și de pitorescul specific masivului.

    Toate se adună astfel pentru ca urcuşul Ceahlăului să reprezinte scara raiului, timp preţuit pentru trup, pentru minte, dar mai ales pentru suflet. – Ion Simionescu


DETALIILE TRASEULUI PARCURS

Traseu:
Schitul Stănile (1250 m) – Poiana Stănilelor Mici (1525 m) – Șaua La Pălărie (1745 m) – Curmătura Piciorul Șchiop (1772 m) – Cabana Dochia (1760 m) – Vf. Toaca (1904 m) – retur
Marcaj:
nemarcat (3,2 km porțiunea Schitul Stănile – Poiana Stănilelor Mici) + +
Durată:
2 ½ – 3 h la urcare / 2 – 2 ½ h la coborâre (4 ½ – 5 ½ h total)
Lungime:
7,3 km la urcare / 7,3 km la coborâre (14,6 km total)
Diferență de nivel:
915 m ↑ cu 295 m ↓ la urcare / 295 m ↑ cu 915 m ↓ la coborâre (1210m ↑ cu 1210 m ↓ total)
Grad de dificultate:
Ușor/Mediu
Hartă folosită:
MN09 – Harta de drumeţie a Masivului Ceahlău, 1 : 50 000, Editura Schubert & Franzke (Munții Noștri), 2015
Desfășurător:
13:20 Schitul Stănile (start traseu), 14:20 Poiana Stănilelor Mici (La Troace), 14:50 Curmătura Piciorul Șchiop, 15:10 Cabana Dochia, pauză de masă, 17:00 plecat spre Vârful Toaca, 17:35 Vârful Toaca, pauză pe vârf, 17:55 plecat de pe Vf. Toaca, 18:25 zona Cabana Dochia, 18:40 Curmătura Piciorul Șchiop, 19:00 Poiana Stănilelor Mici, 19:45 Schitul Stănile (finiș traseu)


POVESTEA…

Într-o frumoasă după-amiază de sâmbătă, după un drum de aproximativ două ore cu mașina, ajungeam la schitul Stănile.

Găsim foarte multă agitație aici. Multe corturi amplasate în Poiana Stănile, multă lume și, bineînțeles, foarte multe mașini. Reușim cumva să strecurăm autoturismul printre cele parcate deja în zona lăcașului de cult.

Deschidem portierele și realizăm instantaneu că am lăsat în urmă dogoarea orașului. Este cald afară, soarele strălucește pe cer, dar vântul adie atât de plăcut. Din când în când vălătuci mari de nori albi și pufoși barează razele solare. Dulcea răcoare specifică muntelui ne învăluie imediat… Aerul condiționat nu va putea substitui niciodată senzația asta.

Ne luăm ușorii rucsaci din portbagaj, încuiem mașina și pornim înviorați spre Poiana Stănilelor Mici, locul în care ne vom înscrie pe traseul marcat bandă albastră ce vine din Bicazu Ardelean.

Drumul forestier desfășurat sub Abruptul Stănilelor câștigă altitudine constant, din când în când deschizând priveliști spre schitul Stănile și spre munții Tarcău și Hășmaș.

Este vremea fragilor. Pe marginea drumului găsim din loc în loc mici tufe cu fructe coapte și aromate. Nu atât de multe pe cât ne-am fi dorit însă. Cu siguranță, cei care urcaseră în fața noatră nu rezistaseră nici ei tentației.

După circa o oră de la schit, în zona cunoscută drept „La Troace”, întâlnim marcajul bandă albastră. De aici am început urcarea spre Șaua La Pălărie.

Depășim câteva grupuri oprite lângă Pălărie și ne continuăm nestingheriți ascensiunea. Curând, în stânga noastră, apare și Gardul Stănilelor, maiestuos perete de conglomerate.

Ne apropiem de zona de platou.

Trecem de Curmătura Piciorul Șchiop și ajugem la Piatra Lăcrămată. De aici putem zări deja vârful Toaca.

După aproape două ore de la începutul urcării ajungem la cabana Dochia. Aici am făcut o pauză luuungă, foarte lungă. Am servit masa și am povestit, câte-n lună și-n stele.

Am oscilat în privința urcării pe vârful Toaca, dar în cele din urmă am zis să urcăm totuși. Mai ales că lucrul la noile scări se finalizaze de curând. Să-i dăm bice, atunci!

În drumul nostru spre vârf, ne-am oprit pentru câteva clipe pentru a admira Scăldătoarea Vulturilor.

De aici noua scară ce urcă spre vârful Toaca se putea distinge foarte clar.

Am lăsat în urmă cabana meteo, apoi ne-am înscris pe scări. Noile scări ușurează semnificativ urcarea spre vârf. În plus, oferă o perspectivă diferită asupra platoului Ceahlăului.

Am poposit pe vârf pentru a admira în detaliu împrejurimile. De această dată mi-a atras atenția în mod deosebit vederea spre coada lacului Izvorului Muntelui (Bicaz).

Totodată, în zona vârfului am zărit prin iarba înaltă și câteva exemplare de floare de colț. Am petrecut minute în șir pentru a le fotografia din felurite unghiuri.

Peste puțin timp mi se dă de înțeles că le-am fotografiat suficient. E cazul să începem coborârea.

Mă opresc în jnepenișul vârfului Lespezi pentru a mai face o fotografie Ocolașului Mare.

Nu mai trecem pe la cabana Dochia, ci ne continuăm deplasarea spre Poiana Stănilelor Mici.

Ajungem din nou pe drumul forestier. Soarele începe să contureze umbre din ce în ce mai lungi. Piatra Sură și Bâtca Neagră se remarcă armonios în peisaj.

Încheiem drumeția la mașină. E ceva mai puțină mișcare în preajma schitului Stănile. O plimbare tihnită și relaxantă. Șașe ore și ceva de liniște, de detașare de la cotitian.

Deblochez portierele. Lăsăm rucsacii în spate. Ne schimbăm încălțămintea. Suim în mașină. Interiorul autovehiculului este încins de căldură. Pornesc motorul. Dau drumul aerului condiționat și bag în viteză. Gata… A sosit vremea să luăm iar calea orașului gri.


GALERIE FOTO


UTILE

Accesul spre schitul Stănile se face din drumul național DN12C (localitatea Bicazu Ardelean), utilizând drumul județean DJ127A, apoi drumul comunal DC138 ce urmează valea Bistrei. La confluența Bistrei cu Bistra Mică (în zona păstrăvăriei Bistra Montana) este amplasat și un punct de informare-taxare al Parcului Național Ceahlău. Pentru a înainta spre schit este necesară achitarea tarifului de vizitare.

Din Bicazu Ardelean până la schitul Stănile sunt în jur de 17 kilometri de urcare, mai întâi pe asfalt, apoi pe drum pietruit. Pe ultimii 5 kilometri drumul se îngustează, însă este practicabil cu orice mașină. La data articolului, trebuia avută ceva mai multă grijă într-un singur punct, unde pe o distanță de 2-3 metri exista riscul de a atinge scutul mașinii.

Pentru a obține indicațiile de orientare Google Maps, executați click pe titlul track-ului GPS (secțiunea DETALIILE TRASEULUI PARCURS). Veți fi redirecționați către pagina traseului GPS, încărcat pe profilul meu Wikiloc. În partea din dreapta a paginii (colțul dreapta jos – Driving directions to start point) puteți introduce punctul vostru de plecare (în rubrica From), apoi click pe Get directions pentru a fi conduși pe pagina Google Maps.

Am parcat mașina la 50 metri mai sus de schit. Recomand staționarea mașinii în această zonă. Sunt persoane care aleg să urce cu mașinile mai departe, spre Poiana Stănilelor Mici, pentru a scurta și mai mult traseul. Însă după schit drumul devine dificil înaintării auto, iar variantele de parcare sunt destul de reduse. În plus, mai sus de schit există o barieră metalică asupra căreia nu mă pot pronunța dacă este mereu deschisă.

Pentru intrarea în aria protejată a Parcului Național Ceahlău se percepe o taxă de vizitare în valoare de 6 lei / persoană / săptămână (3 lei pentru copii, elevi, studenţi, pensionari). Această taxă poate fi achitată la punctele de informare ale parcului din Izvorul Muntelui, Durău și Valea Bistrei. De asemenea, există și posibilitatea achitării unui abonament anual în valoare de 50 lei (25 lei copii, elevi, studenți, pensionari).


STAREA VREMII PENTRU URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ (sursă meteoblue.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top