Făgăraș: Vârfurile Dara, Hârtopu și Urlea, 29-30 iulie 2017 / Pelerinaj la Urlea

MunteLeave a Comment on Făgăraș: Vârfurile Dara, Hârtopu și Urlea, 29-30 iulie 2017 / Pelerinaj la Urlea

Făgăraș: Vârfurile Dara, Hârtopu și Urlea, 29-30 iulie 2017 / Pelerinaj la Urlea

Din perspectiva unui iubitor de munte, Bacăul nu este orașul cu cea mai grozavă poziționare geografică. Da, este situat în vecinătatea unor munți precum Ceahlău, Hășmaș sau Nemira, însă nu suficient de aproape de munții cu adevărat doriți de munțomanii patriei. Masive precum Făgărașul sau Retezatul sunt de cele mai multe ori prea îndepărtate pentru o escapadă de weekend.

Făgărașul este unul din munții în care am ajuns de prea puține ori. În 2017 am reușit să le calc pentru prima dată pragul. Îi doream de mult timp, tare mult timp. Citisem o grămadă de articole despre diverse variante de ture. Lista dorințelor căpătase proporții serioase. Atâtea posibilități, atât de multe tentații.

Deși la început am fost ispitit să mă reped direct spre vârful Moldoveanu, am ales totuși să explorez o parte mai puțin frecventată a Făgărașului. Am decis să iau prima tură ca pe o „inițiere” în masiv. 

A fost o ieșire solitară, cu foarte multă liniște, în care nu am interacționat prea mult cu alți oameni. Deși nu militez neapărat pentru ieșitul neînsoțit pe munte, fără distracții am perceput pe deplin traseul. M-am bucurat de el cu adevărat. Am fost doar eu și Muntele.

Timp de două zile am străbătut o parte mai puțin cunoscută a Făgărașului. Am campat pe malul lacului Urlea, iar de aici am urcat la vârfurile Dara și Hârtopu, unde am câștigat o imagine de ansamblu a crestei celor mai impunători munți din țară. Am putut să îi măsor, să le înțeleg imensitatea. Astfel că am coborât la poalele lor mai bogat, mai lămurit… și, totodată, mai umil.

     Coborând dintr-o tură solitară pe poteci de munte, ne simțim cu sufletul spălat de păcate, ca și atunci când ieșim din biserica în care ne-am rugat și împărtășit. – Dinu Mititeanu


DETALIILE TRASEULUI PARCURS

Traseu:
Ziua 1: Popas Turistic Sâmbăta (730 m) – Fereastra Mare a Sâmbetei (2188 m) – Portița Lacului (2325 m) – Lacul Urlea (2154 m) / Ziua 2: Lacul Urlea (2154 m) – Portița Lacului (2325 m) – Vârful Hârtopu (2506 m) – Lacul Urlea (2154 m) – Curmătura Moșului (2165 m) – Vârful Urlea (2473 m) – Fereastra Mare a Sâmbetei (2188 m) – Popas Turistic Sâmbăta (730 m)
Marcaj:
Ziua 1: + + / Ziua 2:  + + nemarcat (Vârfurile Dara și Hârtopu) + + + + +
Durată:
Ziua 1: 7 ½ – 8 ½ h / Ziua 2: 9 ½ – 11 h
Lungime:
Ziua 1: 13,7 km / Ziua 2: 23 km (total 36,7 km)
Diferență de nivel:
Ziua 1: 1620 m ↑ cu 195 m ↓ / Ziua 2: 765 m ↑ cu 2190 m ↓
Grad de dificultate:
Mediu/Dificil
Hartă folosită:
MN07 – Harta de drumeţie a Munţilor Făgăraș, 1 : 75 000 + 1 : 35 000 (Zona alpină), Editura Schubert & Franzke (Munții Noștri), 2015
Desfășurător:
Ziua 1: 10:30 Popas Turistic Sâmbăta (start traseu), 12:30 Cabana Sâmbăta, 15:30 Fereastra Mare a Sâmbetei, 17:15 Portița Lacului, 17:45 Lacul Urlea / Ziua 2: 05:00 Lacul Urlea, 05:40 Vârful Iezerului, fotografiat răsărit, 07:00 Vârful Dara, 07:30 Vârful Hârtopu, 08:30 Portița Lacului, 09:00 Lacul Urlea, mic dejun și strâns cort, 10:30 plecat Lacul Urlea, 11:30 Curmătura Moșului, 12:30 Vârful Urlea, 13:45 Fereastra Mare a Sâmbetei, 15:30 Cabana Sâmbăta, masă prânz, 16:00 plecat Cabana Sâmbăta, 17:30 Popas Turistic Sâmbăta (finiș traseu)


POVESTEA…

Am dorit să fac această ieșire undeva la jumătatea lunii iulie, însă datorită vremii a trebuit să amân tura pentru două săptămâni. Pentru ultimul weekend al lunii se anunțau condiții meteo bune.

Nu am ținut neapărat să plec neînsoțit spre Făgăraș. Am lansat și relansat invitația de a mă acompania unor prieteni din Iași. Cu toate astea, niciunul nu a putut răspunde prezent pentru perioada aleasă de mine.

E drept că am șovăit câteva zile asupra deciziei de a merge sau nu singur în Făgăraș, dar până la urmă mi-am luat inima în dinți și am început pregătirile cu hotărârea luată.

Mi-am pregătit rucsacul de vineri seară, iar sâmbătă dimineața, la ora 5:30 porneam din Bacău spre Stațiunea Climaterică Sâmbăta. La 10:20 parcam mașina în zona Popasului Turistic Sâmbăta (Floarea Reginei), iar zece minute mai târziu începeam urcarea spre Cabana Valea Sâmbetei.

După alte două ore soseam la cabană. Multă lume în afara cabanei. Veselă și destinsă. Dau binețe în stânga și în dreapta, continuându-mi drumul spre Fereastra Mare.

Deși cabana nu excelează în condiții, se pare că totuși cabanierii nu și-au pierdut simțul umorului.

Mai sus de cabană am întâlnit foarte puțini drumeți. Posibil ca unii să fi fost înfrânați de vremea destul de închisă.

Plafonul de nori era undeva pe la 2300 de metri, astfel că vârfurile importante ale crestei nu erau vizibile.

La ora 15 am intrat în Căldarea La Fereastra Mare. Vedeam ieșirea în creastă și eram concentrat doar pe ritmul meu de urcare. Un pas în fața celuilat. Bagajul pentru două zile începea să își spună cuvântul și îmi propusesem să fac pauză doar sus, în Fereastra Mare.

Însă am fost distras din propriile gânduri de o mișcare bruscă în câmpul meu vizual periferic. M-am oprit și am început să scanez zona plină de pietre și bolovani din dreapta mea. Mi-au trebuit câteva secunde să identific sursa. Era vorba de o marmotă care mă cerceta acum complet nemișcată.

Încerc să nu fac mișcări bruște pentru a nu o speria și reușesc să îi fac câteva poze înainte să țâșnească spre o vizuină aflată la baza unei stânci.

După ce m-am convins că marmota nu mai are chef să iasă din adăpost, am reluat urcarea. La 15:30 atingeam Fereastra Mare a Sâmbetei și priveam în lungul văii spre Depresiunea Făgărașului, cu un sentiment de ușurare. Greul trecuse. Eram în creastă, iar de aici traseul nu mai punea mari probleme.

Îmi ofer pauza promisă. Câteva minute pentru a înfuleca un sandviș și pentru a mă hidrata. Apoi pornesc pe poteca de creastă în direcția Urlea.

Este frig în creastă. Vântul bate destul de tare, iar nori denși barează razele soarelui.

Nu se vede nici o țipenie de om spre Lacul Urlea. În direcția Moldoveanu se disting câteva pete colorate ce se mișcă lent în peisajul șters, semn că totuși nu sunt singur în zonă.

Cu toate astea aveam impresia că făceam ceva nefiresc, abătându-mă de la ruta mai populară.

Mi-am zis că aiurez. Cu siguranță voi întâlni drumeți și spre lac. Încerc să mă detașez de grijile nejustificate și îmi continui deplasarea spre Urlea.

În apropierea vârfului lui Mogoș întâlnesc, venind din sensul opus, un cuplu de iubitori de munte bine echipați. Deja îmi crescuse moralul. Unde mai pui că în spatele lor, la câteva sute de metri, zăresc un alt grup mic de persoane.

La câțiva pași de ei salut cu un zâmbet mare pe față: „Bună ziua!”. Mi se zâmbește înapoi, însă cumva sfios. Apoi vine și răspunsul lor: „Hello!”. Înțeleg că este cazul să schimb repertoriul. Îi salut din nou, de data asta în engleză, apoi le fac loc să treacă pe lângă mine.

Ei bine, asta e, îmi zic. Doi străini care se bucură de munții României. Nimic special în treaba asta. Iar judecând după direcția din care vin și după cât de încărcați sunt, probabil că și-au propus să parcurgă întreaga creastă a Făgărașului. Toată stima pentru ei. Jos pălăria!

Dar să mergem mai departe. Eu am alte planuri.

Încet, încet mă apropii și de cel de al doilea grup. Întâlnirea are loc undeva sub vârful Urlea. Dau din nou „Bună ziua!”, dar mi se răspunde tot cu „Hello!” și „Hi!”. Mă corectez repede, zâmbesc și le fac loc să înainteze.

Unde am nimerit? Greșeșc eu cu ceva? Să înțeleg că traseul ăsta e parcurs doar de străini? În Fereastra Mare a Sâmbetei, românii au obligatoriu la dreapta? Sau este totul atât de anost în zonă, încât doar turiștii de prin alte părți se păcălesc explorând-o.

Fie ce-o fi. Să ajung prima dată la Urlea și apoi vom mai vedea. Știu că pentru a găsi lacul trebuie să mă încriu spre stânga în zona cunoscută ca Portița Lacului, însă nu am reperat din prima intrarea pe traseul punct albastru. Stâlpul indicatorului era căzut la pământ, iar săgeata cu informațiile de direcție, așezată pe niște pietre, nu era tocmai vizibilă din poteca de creastă.

După câteva minute de orbecăit în sus și în jos, am descoperit totuși coborârea spre lac.

La ora 17:45 soseam pe malul lacului Urlea. Niciun cort prin preajmă. Două persoane aflate la pescuit!?! Nu cunosc dacă legal sau nu, însă par să aibă noroc. Scot din lac păstrăvi de dimensiuni considerabile. Pe lângă ei mai erau câțiva curioși veniți probabil de la refugiul aflat mai jos de lac.

Este rece afară. Termometrul îmi indică 10 grade Celsius, iar cel mai probabil de acum temperatura va scădea. Este indicat să-mi instalez cortul și să mă pun la adăpost.

Odată montat cortul, îmi pregătesc și culcușul. Las intrarea dinspre lac deschisă. Intru în sacul de dormit. Privesc pierdut prin deschiderea cortului și las liniștea să mă cuprindă. Timpul parcă stă locului. Totul pare încremenit. Arar sunt trezit din visare de voci ce aclamă o nouă captură a celor doi pescari.

Mulțumiți de captură sau dovediți de frig, cei doi purtători de undiță au părăsit lacul în cele din urmă. Suporterii s-au împrăștiat și ei imediat, însoțindu-i spre refugiul Urlea.

Liniște deplină. Doar vântul care desenează pe suprafața apei și zgâlțâie în mod repetat tenda cortului. Detașare totală. Cad în transă. Secundele devin minute, iar minutele devind ore.

Nu știu cât a durat totul. Am revenit la realitate doar când am auzit din nou voci în preajma mea. Ies din sac să văd ce se întâmplă. Este vorba de un grup de 6-7 drumeți ce vor campa și ei pe malul lacului. Schimbăm câteva cuvinte, apoi mă retrag în cort.

Am servit cina. Am mai studiat încă o dată harta pentru a stabili la ce oră este nevoie să mă trezesc pentru a surprinde răsăritul deasupra lacului. Am setat alarma telefonului, m-am schimbat în hainele de somn, după care am intrat din nou în sac.

Era încă devreme, dar aș fi vrut să dorm. Aveam câteva ore de odihnă aferente nopții precedente de recuperat. Însă pe lângă mine era încă forfotă. Unii lucrau la corturi, alții pregăteau masa. Se povestea cu entuziasm. Nu mă deranjează lucrul ăsta. Sunt atent la discuții, dar știu că voi cădea pradă somnului cât de curând.

Înainte de a închide ochii aflu că grupul este format din carpatiști (de pe carpati.org) și că au urcat din Breaza, pe la fosta cabană Urlea, un traseu pe care îl luasem și eu în calcul pentru tura asta. Pe altă dată însă…

Sunt trezit la ora 5:00 de alarma mobilului. O închid repede pentru a nu deranja somnul vecinilor. Deschid puțin fermoarele cortului pentru a privi cerul. Este senin. Va fi vreme faină astăzi. Mă simt revigorat, așa că nu am probleme în a mă convinge să părăsesc căldura sacului de dormit. Mă echipez repede. Iau cu mine aparatul foto și trepiedul și pornesc tiptil, la început, spre Portița Lacului.

La 5:40 eram în creastă gata să mă bucur de răsărit.

Un răsărit superb. Dar ceea ce mă atrăgea mai puternic era peisajul spre trapezul Moldoveanu-Viștea. Nu mă așteptam ca priveliștea de aici spre cele două vârfuri să fie atât de grandioasă. Era ca și cum aș fi avut unul din cele mai bune locuri la un spectacol de teatru, iar piesa se desfășura doar pentru mine.

Am continuat spre vârful Dara, convins că imaginea de ansamblu asupra crestei Făgărașului pe care o voi câștiga aici va fi de neuitat.

A fost într-adevăr de neuitat. O imagine pe care o port în suflet și astăzi.

Am contemplat creasta impunătorului Făgăraș minute în șir. L-am măsurat în lung și în lat pentru a-i înțelege vasta întindere.

Ceva mai smerit, am pornit și spre Hârtopu (Darei). Câteva fotografii pe vârf, după care am făcut cale întoarsă.

La 9:15 eram din nou la cort și îmi salutam vecinii de bună dimineața. Își serveau micul dejun. Mi se oferă și mie cafea. Deși nu mă dau deloc în vânt după acestă licoare atât de lăudătă de unii, am acceptat darul.

Îmi scot și eu mâncarea. Înfulecăm, bem cafea și povestim despre frumusețea locului și despre rutele alese pentru a ajunge aici.

Carpatiștii nu se grăbesc deloc. Par că au timpul de partea lor, dar pe mine mă așteaptă un drum lung spre Bacău. În plus, îmi doream să ajung și pe vârful Urlea, dar cu un mic ocol, prin Curmătura Moșului. Odată ce am terminat cu micul dejun, m-am apucat de strâns și uscat cortul.

Operațiunea de uscare a durat mai mult decât mi-aș fi dorit. Părăsesc lacul Urlea abia la ora 10:30.

Soarele arde necruțător. Mă bucur că am luat cremă de protecție la mine. După două ore de urcare atingeam vârful Urlea.

De aici am luat calea Ferestrei Mari. Sunt mult mai puțini nori astăzi pe cer, iar căldura devine insuportabilă.

Din Fereastra Mare încep să lungesc pasul. Vreau să ajung cât mai repede la cabană. Simt nevoia de umbră și de ceva răcoritor. La coborâre întâlnesc foarte multe persoane ce doresc să ajungă pe vârful Moldoveanu. Toți români. Majoritatea prost echipați. Salut binevoitor și afișez zâmbete. Sper să coboare toți fără accidentări.

Sunt oprit la un moment dat de un tată care mă întreabă dacă nu am din întâmplare plasturi la mine. Fata lui de 12-14 ani avea deja bătături la ambele picioare, cauzate de o încălțăminte neadecvată situației. Îi răspund că am. Îmi dau jos rucsacul din cârcă pentru a scoate mica trusă de prim ajutor pe care o am mereu cu mine pe munte.

Mă simțeam ca la spectacol. Mai că nu le venea să creadă că port la mine așa ceva. Ba chiar că am plasturi de mai multe tipuri și mărimi. Ba și leucoplast. Ba și foarfecă. Ba și pansamente. Ba și medicamente.

Nu ezit prea mult și mă ofer să bandajez călcâile copilei. Îmi dau toată silința ca drumeția fetei să fie cât mai comodă de aici înainte. Mi se mulțumește fără încetare. Le mulțumesc și eu pentru apreciere, dar le dau de înțeles că ar fi cazul să pornească din nou la drum dacă vor să coboare pe lumină.

Îmi iau la revedere, îmi pun din nou rucsacul în spate și las picioarele să mă conducă spre cabană.

Intru la răcoarea sălii de mese a cabanei pentru a servi o ciorbă și o băutură carbogazoasă. Poate nu cea mai inspirată combinație, dar a prins foarte bine.

La cabană realizez că nu am aplicat suficient de bine crema de protecție solară. Aveam arsuri pe gât și pe mâna stângă, în zona încheieturii. O lecție învățată. Trebuie să fiu mai atent data viitoare.

De aici înainte era oricum prea târziu pentru a mai folosi protecție. Mai jos de cabană urma să intru la adăpostul pădurii.


GALERIE FOTO


UTILE

Accesul spre Cabana Valea Sâmbetei se face din Stațiunea Climaterică Sâmbăta, folosind drumul comunal DC73. Deși pietruit, drumul se prezenta într-o stare bună, pe alocuri necesitând totuși atenție sporită din partea șoferului.

Pentru a obține indicațiile de orientare Google Maps, executați click pe titlul track-ului GPS (secțiunea DETALIILE TRASEULUI PARCURS). Veți fi redirecționați către pagina traseului GPS, încărcat pe profilul meu Wikiloc. În partea din dreapta a paginii (colțul dreapta jos – Driving directions to start point) puteți introduce punctul vostru de plecare (în rubrica From), apoi click pe Get directions pentru a fi conduși pe pagina Google Maps.

Având prea puține informații despre starea drumului în amonte de Popasul Turistic Sâmbăta (Floarea Reginei), am ales să îmi parchez mașina doar puțin mai sus de podul de acces spre pensiune și păstrăvărie.

Cu toate astea, la urcare am descoperit mașini care înaintaseră mult mai sus pe vale, chiar până în zona microhidrocentralei de pe Valea Sâmbetei, locul în care traseul părăsește drumul forestier și se încrie pe potecă.


STAREA VREMII PENTRU URMĂTOAREA SĂPTĂMÂNĂ (sursă meteoblue.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top